Acasă > Politicăraie > Majoritatea LSD, sau balamucul carpato-danubiano-pontic

Majoritatea LSD, sau balamucul carpato-danubiano-pontic

Baby_Shaving

Vedem peste tot afişe pe care scrie: votează-l pe ăla, ba pe celălalt.

Adică meserajul nu ni se adresează nouă, ci mie.

Asta probabil vrea să mă facă să cred că celor care au conceput afişul nu au nimic mai important decât mine.

Straniu.

Vedem că politicienii au cu totul alte treburi decât ceea ce ar trebui să facă.

În mintea hăbăucă a lui Geoană era fix momentul să îşi ia concediu. Nu are nici o treabă la serviciu, ce dacă ţara aştaptă să lămurească odată povestea cu guvernul. Băsescu e de vină evident.

Antonescu dacă nu face vizite electorale şi nu se duce să se sfătuiască, neoficial şi incognito dar cu televiziunile după el, cu noul Cel Unic, Cel Ales, Cel de Neînlocuit, depune reclamaţii.

Cică nu se înţelege Preşedintele cu parlamentrarii.

Mare noutate.

Şi că din cauză că  nu se înţeleg noi nu avem guvern. Băsescu e şi aici de vină evident.

Vezi doamne ei parlamentoşii sunt mai mulţi, deci au dreptate, ce dacă avem o Constituţie care spune că Preşedintele are dreptate?

Constituţia e una, Preşedintele e unu, deci doi.

Eu am auzit de Johannis, am auzit şi că e neamţ şi că e primar şi că e … nu mai ştiu cum. Dar nu ştiu ce ar vrea să facă dacă l-ar desemna drept premier, Preşedintele.

Nu ştiu dacă ştie cineva.

Doar pentru că aşa zice Antogeoană? Sau pentru că sunt mai mulţi?

Păi, pe sistemul acesta, in satul bunicilor mei există cam 6-700 de locuitori. Deci sunt mai mulţi. Dacă îi întreb, garantez că acei oameni, până la unul vor spune că sunt de acord ca parlamentarilor să nu li se mai aloce nici un leu pentru indemnizaţii. Câştigă ei destul fără să primească bani  de la Parlament, ba ar fi bine să şi doneze din simţământ partiotic 10-15%.

Că doar toţi afirmă că nu s-au făcut politicieni nu pentru a câştiga, ci pentru că nu mai pot de dragul nostru. Pe de altă parte, mai vedem tot felul de aiureli.

De exemplu, de dragul profesorilor care l-au trecut clasele fără să fi băgat ceva la cap, Vanghele le dă cadouri în bani.

Oare de unde i-a luat?

Şi peste toate astea, mai vedem un boacănă.

PSD-ul şi-a trimis iar sindicatele social democrat mioritic metroureice să facă scandal. Cică nu au semnat contractul colectiv. Era musai să meargă acum.

Da’ stau şi mă întreb: Oare de ce s-au dus la Guvern? De fapt la care guvern? Că nu mai există?

Cel care mai e acum are atribuţii extrem de reduse.

Să dea dracu dacă mai înţelege cineva ceva.

Nebunie în toată regula…

Şi ca să nu uit.

Când au fost nişte inundaţii, Tăriceanu s-a dus cu familia în concediu în staţiunea cu nume vesel din Croaţia. A pierdut lamentabil alegerile şi dacă era un vot uninominal aşa cum îi tot spun toţi, nu mai călca decât un singur liberal mai călca prin Parlament.

Acum, avem iar inundaţii, nu chiar aşa de mari, dar se chiamă că avem şi încă în Republica Bostănărească Dăbuleni. Geoană fix acolo s-a făcut senator. Şi el candidează… o fi vre-un semn? Că oricum nu-i pasă, dacă se duce în concediu… poate dă Domnul şi-l atacă gripa porcină.

Da dragilor, votaţii… pe toţi.

Cu câte o cărămidă, că v-au luat destul de proşti.

Cum adică de ce să-i votaţi cu cărămida?

Păi domnii aceştia, chiar dacă ţara e în criză, chiar dacă nu sunt bani pentru bolnavi, pentru săraci, pentru nimic şi chiar dacă peste toate astea au blocat Guvernul care nu mai poate lua măsuri pentru atenuarea crizei şi nici pentru oprirea gripei porcine, sunt plătiţi pentru faptul că există, beneficiază de privilegii de-ţi stă mintea în loc…

Românul ce să facă?

ine, continuă să sudeze pelerinajele.

Adică se adună grămadă, se roagă, primesc binecuvântari, pupă cruci… aceleaşi toţi.

Nici nu se puteau condiţii mai bune pentru gripa asta cu nume de râmător.

Bravo România.

Chiar ieri am auzit că urşii panda sunt în apropierea extincţiei. 30-50 de ani maximum cică.

Românii probabil vor dispărea cava mai repede. O merită doar se străduiesc din plin pentru asta.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.